Despre mine
Povestea personală
M-am nascut in anii comunismului, inainte de anul 1990.
Cresa si gradinita le-am trait in plin comunism. In jurul varstei de 2 ani am fost dat la cresa in regim internat, unde stateam de luni pana vineri si parintii ma luau doar in weekend acasa.
Trauma desprinderii mele de parinti a fost brutala si brusca pentru mine si pentru multi copii, din acel regim ceausist care punea munca si productia interna mai presus de sanatatea emotionala a copilului si a oamenilor.
Am trait pe propria piele multa duritate si agresivitate din partea unor educatoare, invatatori sau profesori din scoala si nu doar verbala ci si fizica. Am avut profesori care ma bateau.
Locul in care trebuia sa fii educat si sa te dezvolti era un instrument de pedeapsa! Educatia pentru multi profesori programati in comunism, insemna forta, bataie si ascultare orbeasca!
Primeam bataie de la profesori, bataie de la “smecherii de cartier”, bataie acasa in familie! Nu stiam unde sa ma mai ascund. Nu aveam un loc unde sa ma simt protejat si in siguranta.
Singurul loc in care ma simteam iubit neconditionat si in siguranta era in bratele bunicii mele pe care am pierdut-o la varsta de 15 ani. Era oaza mea de siguranta si caldura sufleteasca pe care o vedeam cand mergeam la tara si in special in vacantele de vara scolare in care petreceam mai multa vreme cu ea.
Dupa pierderea ei, s-a rupt ceva in mine si multi ani, nimic nu a mai fost la fel. Am trait anesteziat si amortit multa vreme.
Cu timpul traumele, fricile si suferintele s-au tot adunat, pana intr-o zi in care nu mai aveau unde sa intre. Am cedat psihic si fizic. Era normal. Am trait 3 episoade de depresie de aproximativ 6 luni fiecare, incepand cu varsta de 21 de ani.
Intr-unul din episoade, nici macar nu mai ieseam din casa. Atunci am avut si multe ganduri de suicid care m-au speriat extrem de mult si care nu imi mai dadeau pace.
In 2 dintre episoadele de depresie am mers la psihiatru si am urmat si tratamente antidepresive si anxiolitice care m-au tinut pe o linie de plutire ca sa nu imi fac rau mie insumi.
Cu ajutorul si sprijinul parintilor mei si a catorva prieteni si preoti dragi, am depasit acele episoade, in sensul ca am putut iesi din ele si am putut sa fiu cat de cat functional.
La varsta de 34 de ani l-am pierdut pe tata dupa un cancer care l-a secerat in 3 luni de la aflarea diagnosticului. A fost din nou un moment in care am cedat psihic, poate cel mai greu.
Timp de mai bine de un an de zile am umblat prin spitale, facandu-mi sute de analize si consultand zeci de doctori de diferite specializari, temandu-ma ca si eu voi muri si am somatizat foarte mult creandu-mi singur multe boli in corp. Nici nu apucam bine sa ma vindec de o boala, ca apareau alte 2 sau 3 in paralel.
A urmat o perioada de aproximativ 2 ani in care am mers la psiholog in mod constant si in care m-am reconstruit si mi-am vindecat multe rani sufletesti.
Nu m-am oprit aici si mi-am continuat vindecarea si terapia personala.
Cu cat eram mai constient, cu atat imi descopeream fel de fel de blocaje si traume din trecut care ma tineau cumva prizonier in anumite tipare de comportament si credinte distructive.
“Banii se fac greu! Munca e grea! Sa n-ai incredere in oameni! Sa nu iubesti fiindca vei fi ranit! Daca esti bun, esti luat de prost, etc.”
Am intrat astfel intr-o curatenie generala interioara la care lucrez de mai bine de 5 ani si din care nu m-am oprit nici astazi.
Exact ca atunci cand faci curat intr-o casa cu multe lucruri vechi si analizezi fiecare lucru, obiect si vezi daca merita sa-l mai pastrezi sau daca e mai bine sa-l arunci.
Nu a fost o munca usoara deloc, dar pe masura ce ma vindecam de rani si ma eliberam de programele adanc inradacinate in interiorul meu, deveneam mai liber si ma simteam mult mai bine.
Doar mergand si eu pe acest drum lung al vindecarii si trecand prin atat de multe suferinte am capatat intelepciunea si empatia necesara pentru a intelege oamenii de langa mine care au trecut prin momente grele.
Pasind pe acest drum de autocunoastere si vindecare, pot spune din proprie experienta ca stiu drumul. Stiu incercarile lui, greutatile, obstacolele, resursele si cum poti face calatoria in siguranta.
Desi sunt Psiholog si Consilier pentru Dezvoltare Personala, ma consider mai mult un Mentor, pentru ca insasi definitia mentorului este aceea de: Indrumator, Ghid, Povatuitor, sau Calauzitor!
Sunt o calauza sau o lumina calauzitoare pe drumul uneori intunecat al vietii, al vindecarii si al uniunii cu Dumnezeu, sursa divina creatoare! Un drum pe care l-am parcurs de multe ori!
Vrei să faci o schimbare
în viața ta?
Fă o programare pentru o Ședință Online și
hai să găsim împreună soluțiile nevoilor tale!
Contactează-mă!
